CCR motivează decizia în cazul interceptărilor: SRI nu are atribuții de cercetare penală

CCR motivează decizia în cazul interceptărilor: SRI nu are atribuții de cercetare penală
Publicat: 09/03/2016, 17:05

„Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul poliției și a altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condițiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informații, care are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, neavând atribuții de cercetare penală, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii”, a explicat CCR în motivarea deciziei.

Totodată, Curtea Constituțională susține că „sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor”.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicațiilor, înregistrări audio-video ambientale).

Judecătorii Curții Constituționale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituțional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului”, CCR stabilind că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” nu respectă Constituția și este neclară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani